Multumiri SAD 2017

Scrisoare de multumire

Conferinta Nationala “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D)”

Cu deosebită plăcere vă scriem aceste rânduri de mulțumire pentru că ne-ați fost alături în calitate de lector  la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale Interdisciplinare Stresul, Anxietatea, Depresia (SAD) și complicațiile lor, eveniment conceput și organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Pe parcursul celor 2 zile de lucrări (12-13 mai 2017), vă anunțăm că simpozionul a reunit peste 500 de participanți (medici, farmaciști, asistenți, psihologi, studenți), exprându-și astfel din nou încrederea în conceptul, lectorii și partenerii Conferinței.

SAD 2017 a adus în lumina reflectoarelor Simptomele psihice întâlnite în cazuistica medicilor de alte specialități, pe agenda evenimentului regăsindu-se 25 de teme, susținute de lectori din mai multe specialități medicale implicate în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu stres, anxietate, depresie (psihiatrie, medicină de familie, medicină internă, geriatrie și gerontologie, neurologie) și conexe (psihologie, psihoterapie).

Datorită conceptului, precum și eforturilor organizatorilor și lectorilor care au contribuit activ la realizarea unui program de interes, medicii au beneficiat de 12 credite EMC, farmaciștii de 16 EFC, psihologii de 5 credite CoPsi, iar asistenții de 10 credite EMC.

Vă mulțumim pentru susținerea acestei manifestări, precum și organizațiilor, instituțiilor medicale partenere pentru implicare și companiilor sponsor care au făcut posibilă organizarea acestui eveniment.

Sperăm că v-au plăcut surprizele pregătite de organizatori la această ediție a SAD: televoting-ul, facilitarea grafică a tuturor prezentărilor, prezentarea partenerului de învățare Irina Ștefănescu, tombolele cu premii.

Pentru amintiri din cadrul evenimentului vă invităm să urmăriți site-ul www.despre-depresie.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/Houston-NPA-1425025927763562/ care vor fi actualizate în cel mai scurt timp cu: prezentările facilitate grafic de către Paul Dumitru și Renata Macoveanu, interviuri cu lectorii, fotografii și alte informații centralizate post-eveniment.

Pentru a aprofunda informațiile transmise în cadrul SAD, Houston NPA vă oferă posibilitatea de a descarca prezentările lectorilor care și-au dat acceptul de a fi distribuite participanților. Pentru download, click pe link-ul următor: https://we.tl/HQkfJjeDnj  (Link-ul este valabil până la data de 29 mai).

Sperăm că veți accepta invitația noastră și la viitoarele ediții ale Conferinței SAD, dar și la alte proiecte medicale derulate de Houston NPA. Deoarece ne propunem să îmbunătățim permanent formatul și modul de lucru, vom aprecia orice mesaj de feedback din partea Dvs., pe care vă invităm să îl transmiteți pe email la smarandita.stefan@houston.ro.

Cu mulțumiri,

Rodica Buliga, Project Manager Conferința SAD 2017

Concept&Management eveniment: Compania de comunicare medicală Houston NPA

Moderator: Dr. Maria Mihaela Szerac, Director General Houston NPA

Sponsori: KRKA, Dr. Reddy’s, Boiron, Angelini, Queisser, Biofarm, MindBalance, Zepter, The Float Room, Editura Etna, Editura Trei.

Parteneri Oficiali: Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București, Federația Română de Psihoterapie, Institutul Român De Psihoterapie Integrativă, Liga Română pentru Sănătate Mintală, Asociația Medicilor Rezidenți în Psihiatrie din România, Fundația Ana Aslan International, Centrul pentru inovare în domeniul medical – Inomedica, Platforma Depresiv.ro, Catena

Parteneri media: MedFarm, Jurnal de Sănătate, Paginamedicala.ro, La Psiholog, MediaKompass, GhidCabinet.ro, Romedic, Galenus, Săptămâna Medicală, SursaMedicală.ro, Sănătatea Buzoiană, Perfecționare Farmaceutică.