Practic MF – un eveniment organizat împreună cu medici de familie, lectori și parteneri

2017 este anul în care, mai mult decât oricând, trebuie încurajată ideea de lucru în echipă. În acest sens, compania Houston încurajează medicii de familie să participe activ la realizarea programului evenimentului fie prin recomandări de teme și lectori fie prin propunerea unor teme pe care să le susțină public, lectorii să vină cu prezentari cât mai practice și adaptate publicului și partenerii să aducă noutăți din domeniul medicamentelor, rezultate ale unor studii recente și informații despre subiectele non-medicale, de interes pentru participanți (time management, management financiar, comunicarea cu pacientul).

Evenimentul din 10-12 martie 2017 este dedicat medicilor de familie din județele AR, CS, DJ, HD, GJ, MH, OT și TM si  este coordonat științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urologie. În limita locurilor disponibile se pot înscrie și medici din alte județe.

Până la data de 17 februarie 2017, taxa este redusă!

 „În cadrul evenimentelor PRACTIC MF, organizatorul realizează ceea ce la ora actuală,în abordarea cazurilor este un „must”: abordarea multidisciplinară, în echipă. Creșterea interactivității, prin utilizarea unor instrumente inovative, puse la dispoziția participanților de către organizator, ce permit obținerea unui feedback în timp real, precum și diversitatea temelor alese constituie premisa unor reuniuni medicale de succes”, a declarat într-un interviu oferit organizatorilor Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urologie.

Alături de Prof. Calomfirescu vor mai susține prezentari Prof. Univ Dr. Farm. Cristina Adriana Dehelean, decan Universitatea de Farmacie Timisoara, Șef Lucr. Dr. Alin Demetrian, șef clinica de chirugie toracică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, dr. Dana Cîrnațu, director executiv Direcția de Sănătate Publică Arad, dr. Claudia Iftode, președinte Asociația Medicilor de Familie Timiș și alți lectori din diverse specialități medicale.

Ca urmare a propunerilor venite din partea medicilor, în cadrul agendei simpozionului se vor regăsi şi 2 workshopuri, unul pe tema medicinei sexualității și reproducerii susţinut de prof.univ. dr Nicolae Calomfirescu și unul despre podiatrie, avand–o ca si lector pe Dr. Ramona Colţ.

Dr. Maria Mihaela Szerac (CEO Houston NPA) a declarat: Ca organizatori de evenimente medicale, încercăm să implicăm medicii de familie în toate acțiunile pe care le organizăm, indiferent că le sunt dedicate direct sau tematica principală implică alte specialități medicale, pacienți, asociații de pacienti, public larg sau presă. Nu se poate vorbi despre nicio patologie fără a lua în considerare rolul medicului de familie în prevenție, în stabilirea diagnosticului precoce, în tratament sau monitorizarea pacientului. Medicina de familie este o specialitate cu multiple provocări, care presupune abilități deosebite de comunicare și management, o specialitate care trebuie înțeleasă de către toți actorii din sistemul medical”.

Invitam medicii de familie să se înscrie și la:

  • Conferinta Națională Stres, Anxietate, Depresie, din perioada 12-13 mai 2017, București, Coordonator știintific: Prof.dr. Mirela Manea
  • Conferința Națională “ Fragilitate și Sarcopenie” (cu referire la fragilitatea vârstnicului, osteoporoză, pierderea de masă musculară și osoasă) -9-10 iunie, București

Coordonator știintific: Prof dr Cătălina Poiană

  • Conferința regională de cancer bronhopulmonar- Oltenia, 20 septembrie 2017, UMF Craiova

Coordonator stiintific: Sef lucrări dr Alin Demetrian

  • Conferinta nationala de medicina sexualitatii, 27-29 oct. 2017- Poiana Brasov

Coordonator stiintific: Dr. Radu Mihalca, vicepresedinte AMSR

Calendarul complet al proiectelor derulate de Houston se regăsește pe  www.houston.ro

Pentru mai mute detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi:

Dana Dumitru, manager proiect

0722.585.995

dana.dumitru@houston.ro