Trainer, consultant, autor al cărții „Cine ești tu, doctore?”, blogger la www.cetd.ro, Dr. Nicolae Iordache IORDACHE este unul dintre lectorii ce vor susține prezentări în cadrul conferinței naționale Stresul, Anxietatea, Depresia, ediția V, ce va avea loc între 11-12 mai 2018 la Ramada Parc din București. Dr. Nicolae Iordache IORDACHE va vorbi despre stresul și anxietatea induse tocmai de personalul medical, un subiect extrem de important ce aduce în atenție importanța stabilirii unei bune relații între personalul medical și pacient, lucru ce poate contribui semnificativ la accelerarea procesului de însănătoșire a pacientului. În pregătirea evenimentului, am vrut să aflăm, în cadrul unei scurte discuții cu dr. Nicolae Iordache IORDACHE, dacă există o „rețetă” pe care medicul sau personalul medical ar trebui să o cunoască pentru a se apropia de pacient.
Mulți oameni suferă de teamă la gândul că trebuie să meargă la doctor – fie din pricina unei traume din copilărie, fie sunt îngijorați de ceea ce ar putea afla în cabinetul medicului, teama să nu îl deranjeze pe medic, rușine să puna întrebari, etc . Cum poate fi tratata aceasta teamă față de halatul alb? Cine ar trebui sa facă parte din „echipa” implicată în tratarea acestei afecțiuni?
Teama despre care amintiți aparține exclusiv pacientului și, frecvent, este anterioară interacțiunii cu o anume echipă medicală. Nu poți schimba zestrea cu care fiecare pacient îți bate prima dată la ușă. Poți prelucra percepțiile și așteptările acestora având o strategie de comunicare coerentă și bazată pe o realitate pe care te străduiești să o îmbunătățesti. Dar ceea ce poți face cel mai bine este să îți adaptezi procesele și comunicarea echipei către pacient în așa fel încât să înlături multe dintre temeri. Vorbesc aici de conștientizarea situației, înțelegerea a ceea ce merită schimbat și depunerea unor eforturi consistente pentru crearea unei experiențe cât mai lipsită de stres, atât pentru pacienți, cât și pentru aparținători.
Există medici care reușesc să câștige încrederea pacientului, la care pacienții merg cu toată deschiderea, însa sunt și medici care nu reușesc să scape de acea imaginea a unei persoane care „provoacă durere”. Exista o justificare? Unde greșesc cei din urmă? Exista o „rețetă” pe care medicul ar trebui să o cunoască pentru a se apropia de pacient?
Sunt două aspecte aici. Primul ține de atitudine. Dacă nu crezi că toți pacientii au dreptul la un minim rezonabil de respect și de drepturi, nicio rețetă nu va aduce ceva nou și mai bun în modul în care îi vei trata sau în modul în care vei inspira echipa în care te afli să se poarte cu pacientul. În al doilea rând, putem vorbi de abilități de a comunica. Sunt lucruri demonstrate, chiar știintific (sîc!), că funcționează. Daca empatia nu îți este cea mai la îndemână și comunicarea lejeră cu o persoană necunoscută nu este o a doua natură sunt metode care pot pune medicii și ceilalți îngrijitori cu atitudine bună pe aceeași pagina cu cei mai mulți dintre pacienți. În SUA, exista o clinică (Cleveland Clinic) ce a facut tranziția de la cel mai mare coșmar al pacienților în modelul națiunii în relația cu pacienții doar trei ani. Și da, a existat o rețetă.
În calitate de lector, care sunt așteptările de la participanții celei de-a V-a ediții SAD, eveniment pentru care și-au manifestat interesul de a participa peste 500 psihologi, psihiatri, asistenți, medici de familie și alte specialități. Care ar fi mesajul pentru aceștia?
Așteptările de la participanți: să se întrebe și apoi să întrebe. Să contemple mai puțin și să influențeze mai mult. Să se gândească la faptul că cei care urmeză pot fi părinții lor, ei înșisi sau, și mai rau, chiar copii lor. Vorba unui cântec: dacă tolerezi asta, urmeză copii tăi. (And if you tolerate this, then your hildren will be next…)