Depresia in putine cazuri nu este asociata cu boli somatice – comunicat Houston 2016

Depresia in putine cazuri nu este asociata cu boli somatice

Complicatii si comorbiditati – tema editiei II a Conferintei “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D.)”

Pe 13-14 mai 2016 Houston NPA organizeaza la Bucuresti (Hotel Ramada Parc) Conferinta Nationala “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D.)”. Editia II se concentreaza pe “Complicatii si comorbiditati”, fiind o manifestare cu un puternic caracter interdisciplinar.

„In spital in ultimii ani pacientii cu tulburari psihice au din ce in ce mai frecvent afectiuni somatice comorbide. Fie ca le cunoaste si le declara de la internare, fie ca sunt diagnosticate pe perioada internarii, sigur este ca numarul consultatiilor cerute de medicii cu specialitatea psihiatrie catre alti medici (si invers) a crescut considerabil. Aici includem afectiunile cardiace, hepatice, dislipidemice, neurologice sau metabolice” a declarat pentru Houston NPA Prof. Univ. Dr. Mirela Manea, medic primar psihiatrie, Sef Sectia Psihiatrie IV din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, UMF Bucuresti, coordonator stiintific al Conferintei SAD din mai.

La eveniment sunt asteptati peste 300 medici, farmacisti, asistenti medicali/de farmacie, psihologi si psihoterapeuti. Prof. Manea afirma ca “tulburarile psihice in putine cazuri nu sunt asociate cu alte boli somatice. De exemplu, depresia este o afectiune care nu se opreste numai la creier. Ea determina evolutia nefavorabila a infarctului de miocard si poate creste riscul de mortalitate. Diabetul zaharat are fluctuatii mari ale glicemiei in cazul asocierii cu depresia, chiar daca schema terapeutica pentru afectiunea metabolica este efectuata corect. Un alt element important este intelegerea faptului ca medicatia trebuie administrata atat timp cat este necesar si ca oprirea medicatiei inainte ca simptomatologia sa se remita, va determina o evolutie nefavorabila a tuturor bolilor. Din aceste exemple se intelege necesitatea implicarii in realizarea schemei terapeutice a unei echipe care sa cuprinda medici cu specialitati diferite (psihiatrie, medicina de familie, neurologie, cardiologie, boli metabolice etc etc), dar si psiholog si psihoterapeut. De aceea sustin aceasta conferinta – facem pasi importanti spre a construi si consolida aceste echipe”. Anul acesta manifestarea organizata de Houston presupune o serie de prezentari si studii de caz abordate interdisciplinar vineri, 13 mai, cat si sambata, 14 mai.

Un rol important il joaca medicii de familie, care pot fi aliatii medicilor psihiatri in prevenirea si depistarea bolilor psihice.  Medicii de familie sunt prima veriga. Ei sunt cei ce pot sesiza simptome ale unor tulburarilor psihice, trimite la psihiatru pentru evaluare, diagnosticare si stabilirea unei scheme terapeutice.  In momentul intoarcerii pacientului la medicul de familie, acesta din urma va continua administrarea medicatiei, monitoriza si inregistra evolutia. Rolul medicului de familie este deci unul foarte important fara de care actul terapeutic s-ar desfasura cu sincope si cu dificultate”.

Pentru a participa la eveniment, cei interesati achita o taxa: pentru medici si farmacisti acesta este cuprinsa intre 130 lei si 160 lei, pentru psihologi/psihoterapeuti intre 150-180 lei, iar pentru asistenti si rezidenti intre 80 si 100 lei. Toate taxele sunt reduse pana pe 25 aprilie 2016. Pentru inscrieri: carmen.stuparu@houston.ro , 0725.221.018, http://despre-depresie.ro/inscriere.

In demersul de organizare a conferintei “Stres, Anxietate, Depresie (S.A.D.)” Houston NPA ii invita alaturi pe toti cei interesati sa comunice si sa afle informatii de actualitate despre complicatiile si comorbiditatile stresului, anxietatii si depresiei, putand astfel influenta major traseul pacientului si rata de succes a tratamentului, dar si pe cei care, in calitate de lectori, parteneri si sustinatori ai manifestarii, pot deschide cu aceasta ocazie noi cai de dialog si de informare, astfel incat impactul acestor tulburari de sanatate mintala asupra pacientului si asupra societatii sa fie cat mai mic.

Contacte:

  • Manager Proiect: Simona-Iozefina Oprea – PR Manager Houston NPA

simona.oprea@houston.ro, 0733.076.381.

  • Detalii & Inscrieri participanti: Carmen Stuparu – Coordonator evenimente Houston NPA

carmen.stuparu@houston.ro , 0725.221.018.