Dr. Marian Stamate: În România o fiolă de Gentamicină costă 50.000 de euro!

Aproximativ 0,13 euro este prețul cu care o fiolă de Gentamicină poate fi achiziționată de pe piața medicamentelor din România. Din cauza efectelor secundare însă, și al costurilor ridicate pe care le poate presupune tratamentul greșit cu antibiotice, prețul poate ajunge la sume impresionante.

Tratamentul cu gentamicină poate duce la ototoxicitate, de la care mai mult de 65% dintre cazuri ajung la surdo-mutitate, ceea ce poate conduce la necesitatea unui implant cohlear, care presupune costuri foarte ridicate și riscuri mari atât pentru pacient, cât și pentru echipa de intervenție, a explicat dr. Marian Stamate în cadrul simpozionului Farma Practic, organizat de compania de comunicare socio-medicală Houston NPA în perioada 21-22 aprilie  2017 la Poiana Brașov.

Spuneți acest lucru în primul rând medicilor cu care veniți în contact, pentru că una din marile probleme pe care le avem este problema cu doctorii pediatri care prescriu gentamicină la copii. Obțin acordul tacit sau activ al unui ORL-ist, farmaciștii nu spun nimic și atunci se ajunge la astfel de drame… 50.000 de euro, acesta este prețul real al gentamicinei. Costul real implantare unilaterală este 60.000 euro, iar costul real pentru implant bilateral 120.000 euro. Acesta este costul dacă nu facem ce trebuie, cum trebuie, cui trebuie. Iar acest cost este unul subestimat”, a declarat  dr. Marian Stamate în fața celor 160 de farmaciști și asistenți de farmacie, prezenți la eveniment.

Prin urmare, în cazul tratamentului inadecvat cu antibiotice la copii „consecințele sunt teribile”, a mai punctat specialistul, și pot avea urmări asupra pacienților nu numai pe plan financiar, cât și pe plan comunicațional, educațional, relațional, social, psihic și profesional.

Din păcate nimeni nu măsoară cu foarte mare acuratețe impactul, este un termen pe care nu știm încă să îl aplicăm foarte bine la noi, dar vedem consecințele  acestor utilizări  de antibiotice nejustificate în apariția de microbi multirezistenți. Din păcate vedem din ce în ce mai des că pacienții care ni se adresează au infecții cu germeni multirezistenți. Vedem efectele acestei utilizări abuzive a antibioticelor, vedem că este din ce în ce mai greu să tratăm pacienții cu antibioticele pe care le consideram până acum standard”, a punctat dr. Andreea Moldovan, medic primar Boli Infecțioase, prezentă la Farma Practic, ediția 55.

România este una din țările europene care raportează către Rețeaua Europeană de Supraveghere a rezistenței a antibioticelor, rețeaua care a creat și hărțile în care România figurează cu rezistență la antibiotice în procent foarte mare. Mai sunt însă mulți pași de făcut, a declarat medicul de familie invitat ca lector, dr. Liliana Chițanu.

Ceea ce putem face este să prezentăm acest subiect unui număr  cât mai mare de colegi medici și farmaciști astfel încât limbajul nostru comun să ajungă la pacienți, pe de o parte, iar pe de altă parte să încercăm într-un mod organizat întâlniri cu pacienții pentru a îi sensibiliza cu privire la limitele tratamentului antibiotic, utilitatea acestui tratament și nu în ultimul rând riscul apariției rezistenței antimicrobiene, pentru că ne dorim ca procentul oamenilor care folosesc corect și care au informații reale despre tratamentul antibiotic să fie tot mai mare… Este prima dată când particip la un eveniment Farma Practic și sunt impresionată de modul în care este organizat evenimentul, de numărul mare de participanți, de sistemul de televoting și de evaluare al lucrărilor prezentate”, ne-a spus dr. Ileana Brânză, vicepreședinte al Asociației Române pentru Educația Pediatrică în Medicina de Familie.

 Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa: Sunt multe aspecte pozitive legate de vânzarea angro de medicamente

 Pe lângă costurile mari pentru sistem, pe care le presupune diagnosticarea tarzie, tratamentul cu antibiotice necorespunzatoare, comunicarea deficitară cu Casa de Asigurări, ce poate avea ca rezultat tratamentul incorect și incomplet al pacienților, un alt subiect de actualitate a fost intens dezbătut: vânzarea angro care poate fi facută de orice farmacie, cu riscul crescut de re-export și rămânerea pacienților români fără medicamente.

Farmacia a fost gândită ca unitate care să asigure aprovizionarea pentru pacienții români. Partea cu angro-ul, sigur că nu este în regulă, dar ea a fost speculată de cei care au condus, de cei care se dau experți în domeniul medicamentului și care consideră că toate farmaciile vor face export… Sunt multe aspect care sunt pozitive despre care nu s-a vorbit. De exemplu, partea de angro ei au văzut-o numai ca export paralel, dar nu! Eu sunt o farmacie din Arad și o farmacie din Tulcea are nevoie de un medicament. Eu nu pot să i-l dau pentru că și eu fac activitate numai de retail și cea din Tulcea numai de retail. Atunci, ar fi corect să am această posibilitate de a face în sensul ăsta angro, să dau dintr-un medicament care nu se consumă la mine și îl am în stoc astfel încât să pot să ajut nu atât farmacia, ci pacientul care stă în așteptare. Eu așa văd lucrurile, dar sunt multe scenarii care sunt reale în același timp… Formația farmacistului este de a asigura asistență farmaceutică pentru pacienții pe care îi are. Eu asta mi-aș dori, să nu fim încorsetați de aspectele economice”, a conchis Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, coordonatorul științific al manifestării.

Prezent la ediția cu numărul 55 a simpozionului Farma Practic a fost și președintele Colegiului Farmaciștilor Brașov, Farm. Mirela Zamfirescu, dar și asist. univ. dr. farm. Răzvan Mihai Prisada, președinte al Colegiului Farmaciștilor Buzău și vicepreședinte al Biroului executiv național al Colegiului Farmaciștilor din România: „într-un cuvânt: profesionist. Așa trebuie făcute evenimentele, cât mai interactive, cu participare cât mai diversă. Pentru noi e un reper, iar în săptămâna în care vin la un eveniment Houston care e dedicat județelor noastre, toată săptămâna despre asta vorbim și consider că este foarte bun formatul”.

Manifestarea științifică s-a adresat în principal farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Prahova, Buzău, Galați, Vrancea, Brașov. Evenimentul a fost creditat EFC și EMC.

Următoarele Ediții Farma Practic:

  • 19-20 mai 2017, Farma Practic Ed. 56 – Poiana Brașov, județe în focus – AB, CV, BV, SB, HR, MS;
  • 16-17 iunie 2017, Farma Practic Ed. 57 –Gura Humorului, județe în focus – SV, IS, VS, BC, VN, BT;
  • 15-16 septembrie 2017, Farma Practic Ed. 58 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, NT, SV, HR;
  • 06-07 octombrie 2017, Farma Practic Ed. 59 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, BR;
  • 10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;
  • 24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

 Pentru detalii și înscrieri:

Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316, www.farmapractic.ro, www.houston.ro

 

Alte evenimente de interes pentru farmaciști și asistenți de farmacie:

  • Conferința Națională „Fragilitatea și sarcopenia vârstnicilor – Declinul funcțional musculo-scheletic” , 9-10 iunie 2017, Hotel Ramada Parc, București;
  • Conferința Națională de Medicina Sexualității, ediția a XVII-a, cu participare internațională, 27- 29 octombrie 2017, Ana Hotels, Poiana Brașov.

Relația cu presa: Rodica Buliga: rodica.buliga@houston.ro, 0733.076.382.