Tribuna farmacistului își așteaptă oratorii! Procedura privind eliberarea de medicamente și noutățile din sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe lista subiectelor de dezbătut

Te confrunți cu probleme în practica de zi cu zi? Ai nelămuriri pe care vrei să le dezbați împreună cu alți colegi farmaciști și asistenți de farmacie? Vrei să-ți faci auzite opiniile și să primești răspunsuri de la lectori specialiști și reprezentanți ai instituțiilor?

Compania de comunicare medicală Houston NPA te așteaptă să iei cuvântul la Tribuna Farmacistului, din cadrul ediției cu numărul 55 a seriei de evenimente Farma Practic. Evenimentul se va desfășura în perioada 21-23 aprilie  2017 la Ana Hotels, din Poiana Brașov și se adresează, în principal, farmaciștilor și asistenților de farmacie din județele Prahova, Buzău, Galați, Vrancea, Brașov.

Ceea ce ai de spus va fi completat de farmaciștii și asistenții de farmacie participanți și vei face schimb de experințe în cadrul unei sesiuni interactive!

Răspunsuri însă vor veni și din partea celor peste 25 lectori ce vor susține prezentări de interes pe parcursul celor două zile de eveniment. Noutățile privind normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru ce au intrat în vigoare de la 1 aprilie, și care vizează clarificări ale procedurii pentru situaţiile în care farmaciile eliberează medicamentele în regim off-line, accesul asiguraţilor la medicamentele scumpe, dar și funcționarea cardului de sănătate și proiectul Dosarului Electronic de Sănătate (DES) vor fi abordate de dr. Camelia Popa, medic şef în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brașov.

Alături de aceasta vor fi prezenți și vor susține prezentări lectorii:

  • Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa – președintele Colegiului Farmaciștilor din România și coordonatorul științific al manifestării;
  • Univ. Dr. Farm. Răzvan Mihai Prisada – vicepreședinte CFR, președinte Colegiul Farmaciștilor Buzău);
  • Ileana Lucia Brînză – Medic primar medicină de familie;
  • Liliana Chiţanu – Medic primar medicină de familie;
  • Andreea Moldovan – Medic primar boli infecţioase;
  • Bogdan Moldovan – Medic primar chirurgie generală ;
  • Marian Stamate – Medic specialist ORL.

Până la finalul acestui an vom avea o nouă Lege a Sănătății. Îmi doresc ca farmaciștii și asistenții de farmacie să își exprime opiniile referitor la conținutul noii legi, în calitate de persoane de care depinde sănătatea pacienților, dar și de posibilitatea ca ei înșiși să devină pacienți în viitor. Și atunci când vor fi pacienți, mi-aș dori să se simtă în siguranță în tot ceea ce înseamnă sistem de sănătate din România. Așadar, vă rog, comunicați și implicați-vă și folosiți evenimentele Houston ca și platforme de dezbatere”,  a declarat dr. Maria Mihaela Szerac, CEO Houston NPA.

Evenimentul este creditat EFC și EMC (între 16-20 puncte EFC pentru farmaciști și 9-15 puncte/ediție pentru asistenții de farmacie).

Următoarele Ediții Farma Practic:

  • 19-20 mai 2017, Farma Practic Ed. 56 – Poiana Brașov, județe în focus – AB, CV, BV, SB, HR, MS;
  • 16-17 iunie 2017, Farma Practic Ed. 57 –Gura Humorului, județe în focus – SV, IS, VS, BC, VN, BT;
  • 15-16 septembrie 2017, Farma Practic Ed. 58 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, NT, SV, HR;
  • 06-07 octombrie 2017, Farma Practic Ed. 59 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, BR;
  • 10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;
  • 24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

 Pentru detalii și înscrieri:

Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316, www.farmapractic.ro , www.houston.ro

Alte evenimente de interes pentru farmaciști și asistenți de farmacie:

  • Conferința națională interdisciplinară „Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D) și complicațiile lor – Simptome psihice întâlnite în cazuistica medicilor de alte specialități”, ediția a IV-a, 12-13 mai 2017, Ramada Parc, București;
  • Conferința Națională „Fragilitatea și sarcopenia vârstnicilor – Declinul funcțional musculo-scheletic” , 9-10 iunie 2017, Hotel Ramada Parc, București;
  • Conferința Națională de Medicina Sexualității, ediția a XVII-a, cu participare internațională, 27- 29 octombrie 2017, Ana Hotels, Poiana Brașov.

Relația cu presa: Rodica Buliga: rodica.buliga@houston.ro, 0733.076.382.